De Ce Să O Fac?

movieNu sunt mare cinefil, nu mă uit la foarte multe filme pentru că mă plictisesc repede și sunt prins foarte greu de un film. Nici la comedii nu pot să mă uit de la un capăt la altul, deci nu am treabă cu filmele. Bine, mai sunt momente în care chiar am nevoie de un film bun, momente cum au fost cele în care am văzut „La vita e bella„.

De ce vă spun asta? Pentru că astăzi, la ora de desen, am fost nevoit să urmăresc (vorba vine) un film despre un pictor, nimic interesant. Adevărat este că nici nu am fost interesat să văd despre ce este vorba sau să mă uit măcar 5-10 minute la el, gândesc la fel ca și în cazul învățatului la un obiect care nu-mi place, de ce să o fac?

Nu pot să fac nimic din obligație, poate că e mult spus obligație, dar nu sunt adeptul supunerii, nu vreau să mă uit la ceva dacă nu-mi place, nu vreau să ascult ceva dacă nu-mi place, nu vreau și nu pot să învăț ceva dacă nu mă atrage, simplu, sunt un încăpăținat.

Deci, nu-mi plac filmele cu excepția celor foarte bune care-mi sunt recomandate, dar și alea le văd doar când nu pot adormi, pe tabletă în pat, în cea mai confortabilă poziție astfel încât să mă întâlnesc cu somnul cât mai repede. Mai bine citesc câteva bloguri bune decât să privesc un film, asta spun acum, poate o să mă schimb, poate nu.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.