Cum faci impact pe paginile și grupurile de FaceBook

Postezi cât mai multe prostii prin care îi încurajezi pe cei care văd postarea să dea tag altor prieteni. Nu știu care e faza și nu pot să-mi explic postările de genul – dă tag unui prieten cu care ai mânca toată mâncarea din poză – și în poză apar doi metri pătrați de dulciuri sau fastfood. Ori nu am eu cei mai buni prieteni, nu sunt în cele mai bune grupuri (asta cu siguranță, dar activând în domeniul ăsta am nevoie de Social Media) și nu apreciez cele mai bune pagini, dar nu cred că există persoană care să aibă un wall impecabil, plin de cultură și informații valoroase.

Am mai multe pagini, unele cu like-uri mai multe, altele cu mai puține, dar încă nu-mi găsesc motivația pentru a face ceva cu ele ori nu sunt pe nișa care să mă motiveze să creez conținut continuu. Plus că sunt și puțin egoist, nu prea mi-aș dori să scriu pe site-ul lui Zuckerberg când pot scrie pentru site-ul meu. Am observat de-a lungul timpului, prin teste pe care încă le fac, că imaginile cretine, de genul celor exemplificate mai sus, sunt cele care au cel mai mare impact. Asta în timp ce o imagine motivațională cu un text bun sau un citat dintr-o carte sunt apreciate mai puțin.

Rareori mai administrez unele pagini ale unor afaceri, pagini pe care postez conținut și imagini din locațiile respective și îi încurajez mereu pe cei cu care lucrez să păstreze cel mai bun conținut pentru site-urile proprii, nu pentru Social Media. Aici este o discuție mai lungă pe care o vom detalia într-un articol mai complex, dar toate la momentul lor.

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.