Brandu’ lu Chinezu’ cu Vlad Petreanu

De câteva seri mă uit la Brandu’ lu’ Chinezu’. Îmi place pentru că vin oameni mișto care vorbesc despre succesul lor și despre cum au ajuns să aibă succes. Abia am terminat de urmărit un interviu cu jurnalistul Vlad Petreanu, interviu care nu mi-a dat voie să mă culc, a stârnit cheful ăsta nebun de a tasta și de a vă prezenta și vouă interviul ăla, pentru că-i mișto și merită.

Vorbește despre lupta dintre jurnaliști și bloggeri, luptă care o consider stupidă. Consider că un blogger poate fi jurnalist la fel de ușor cum și un jurnalist poate fi blogger. Se mai discută despre ce înseamnă blogging-ul și care parte a jurnalismului este mai frumoasă.

Mă gândesc de ceva timp la ce facultate să dau după ce termin liceul, adică acuși. Dacă până acum câteva săptămâni eram fixat pe informatică, acum parcă sunt interesat și începe să-mi placă din ce în ce mai mult jurnalismul. Devine interesant pentru mine pentru că are legătură cu ce vreau eu să fac pe viitor. Vreau să scriu, iar cum spunea și Vlad în interviul de mai jos, a scrie este un microb care trebuie exprimat, altfel explodează în tine.

Mi-a plăcut tare mult, acum mă duc la somn, chiar dacă o să mă macine cheful de a scrie.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.