Nu acorzi multa importanta orelor de somn pana cand incepe sa se faca simtita lipsa de odihna de calitate. Noptile in care dormi adanc si te trezesti foarte bine sunt mai rare. Uneori singuri ne facem rau, prin alegeri...
Pentru că dimineața, imediat după ce mă trezesc, nu-mi place să trec direct la treabă sau să încep o activitate care mă consumă foarte mult, aleg de cele mai multe ori să mai trag de timp și să fac anumite chestii care...
Randamentul pe care îl avem în viața de zi cu zi depinde de numeroși factori. Cel mai important dintre aceștia este reprezentat de somn. Odihna are un rol determinant în luarea celor mai bune alegeri, pentru o...
Îmi place ca înainte să adorm să ascult ceva, ori muzică, ori sunetul ploii, ori sunetul focului, ori alte sunete interesante. Important este că așa adorm eu cel mai bine și, se pare, că am și cele mai odihnitoare nopți...
Nu am mai avut de mult timp o dimineață în care să mă trezesc odihnit și cu chef, chef de orice. Vremea de afară, dar și oboseala adunată mă fac să fiu o legumă cam până la ora 10, ca apoi această stare să revină pe la...
Am auzit o chestie destul de tare zilele trecute. Tare, dar și logică. „Dacă dormi mai mult, slăbești!” Este evident, dacă dormi 10 ore pe zi vei slăbi mai mult decât cel care doarme 5 ore pe zi. Cel cu 5...
O să scriu astăzi câte ceva despre ce îmi place mie, probabil, cel mai mult. Somnul. Dacă atunci când eram mic nu numai că nu suportam să dorm dupăamiaza, dar nici seara nu prea mă încânta ideea, acum aș dormi nonstop...
Prima dimineață din acest semestru de școală nu a început tocmai cum am vrut eu, dar toate din cauza mea. Aseară mi-a fost greu să adorm la ora la care mi-am propus, adică 23:00, așa că mi-am pus pe mp3 câteva melodii...
Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.